Două premii la concursul naţional „Cărţile poştale îţi arată lumea”

imageResizeCompania Naţională Poşta Română a organizat a III-a ediţie a concursului naţional “Cărţile poştale îţi arată lumea” în perioada 1 aprilie – 9 octombrie 2015. Printre câştigătorii concursului anunţaţi  pe 9 octombrie, când se aniversează Ziua Mondială a Poştei, se află şi elevul Dan Donose din clasa a IV-a B (prof. înv. primar Renata Rădulescu) care a obţinut două premii II  la secţiunile „Europa” şi „Din lumea întreagă”. Competiția are ca scop încurajarea tinerilor de a utiliza corespondența clasică și de a-i ajuta astfel să cunoască lumea prin intermediul imaginilor de pe cărțile poștale, aniversându-se la data de 9 octombrie.

Info!

În fiecare an, la 9 octombrie, se sărbătorește Ziua Mondială a Poștei, care marchează înființarea, în 1874, prin semnarea Tratatului de la Berna, a Uniunii Generale a Poștelor. Uniunea Generală a Poștelor a devenit, în 1878, Uniunea Poștală Universală. Ziua a fost declarată de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, în Japonia, în 1969. Din 1947, UPU este instituție specializată a ONU, cu sediul la Berna. România este membru fondator alături de alte 21 de state. În prezent, Uniunea Poștală Universală are afiliate administrații poștale din 192 de țări, (www.agerpres.ro)

Comments are closed.