“EV­-Yes to Emotions”- proiect Erasmus+

„EV­-Yes to Emotions“ este proiectul Erasmus + care s-a derulat, în perioada septembrie-­octombrie 2017, în cadrul  Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul“.  Proiectul “EV-Yes to Emotions”, finanţat de Agenţia Naţională Austriacă, Interkulturelles Zentrum, prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene,  s-a născut din dorinţa facilitatorilor Asociaţiei pentru promovarea educaţiei creative-ecologice şi abilităţilor inovative de a veni în întâmpinarea copiilor şi tinerilor care nu vin cu plăcere la şcoală, dar şi a profesorilor care caută metode care să facă orele de curs mai atractive.

Emoţiile omeneşti reprezintă fondul pe care activităţile noastre se derulează zi de zi, iar atenţia acordată lor ne ajută să le înţelegem mai bine, pentru o mai buna gestionare a lor.

Îmbinând aceste două aspecte, 4 voluntari din Austria, Armenia, Insulele Canare şi Ucraina au participat timp de 2 luni, septembrie şi octombrie 2017, la activităţi diverse cu copiii, în timpul orelor de curs. Au propus jocuri noi în timpul orelor de educaţie fizică, muzică şi mişcare, au propus activităţi interactive în timpul orelor de limbi străine.

Cea mai apreciată activitate a fost prezentarea țărilor lor de provenienţă către copiii de toate vârstele. Unii din ei au aflat pentru prima oară despre Armenia, alţii au descoperit bogăția de tradițiilor din Austria. Faptul că elevii noştri au putut compara obiceiurile româneşti cu cele internaţionale i-a ajutat să redescopere cu mândrie valorile care ne fac unici şi le-au întărit sentimentul apartenenţei europene.

Serviciul European de Voluntariat este oferit de programul Erasmus+ al Uniunii Europene şi dă şansa tinerilor între 17 si 30 ani de a participa la un proiect educaţional într-o altă ţară din Europa, pe o perioadă cuprinsă între 1 lună şi 1 an. Programul va continua în 2018 sub numele de Corpul European de Solidaritate.

Comments are closed.