Halloween 2013!

P1020352Dând dovadă de multă imaginaţie, elevii claselor de gimnaziu s-au distrat de Halloween printr-o paradă de costume, prin amenajarea tematică a claselor, prin organizarea unui concurs de alergat cu bostanii, s-au întrecut la sculptat dovleci şi s-au răsfăţat cu dulciuri… Coordonatorul activităţii desfăşurate joi, pe 31 octombrie 2013 a fost prof. Luminiţa Pocora, consilierul educativ al şcolii. La rândul lor elevii de la ciclul primar, în prag de mini-vacanţă, s-au distrat vineri, 1 noiembrie 2013, în special prin îmbrăcarea de costume şi măşti tematice…

Ştiaţi că:

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

Comments are closed.