Profesorii şcolii, în mobilitatea Comenius din Turcia

27În perioada 4-8 noiembrie 2013 cinci cadre didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa s-au deplasat în Turcia, la Kirazali Orhan Seyfi Orhon İlkokulu ve Ortaokulu din Istanbul. Aceasta reprezintă prima mobilitate din cadrul proiectului „Children’s eyes, children’s hearts / Ochi de copii, inimi de copii(2013-2015) care reuneşte şapte ţări şi care se derulează cu sprijinul financiar al Programului Sectorial Comenius al Programului „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”.

Directorul şcolii, prof. Daniela Badea, însoţit de prof. Mariela Mincu, prof. Badea Carmen, înv. Ioana Ghiban şi înv. Renata Rădulescu s-au întâlnit la Istanbul, în cadrul unor workshop-uri cu reprezentanți din şcoli partenere în proiect, şcoli din: Polonia, Turcia, Spania, Italia, Grecia şi Portugalia.

Vizita a fost precedată de organizarea la nivelul şcolii a unei competiţii pentru alegerea unui logo al proiectului, de confecţionarea unor produse hand-made (brăţări, linguri decorate, felicitări, semne de carte), de aplicarea unui chestionar elaborat de membrii proiectului şi aplicat selectiv la clase, cat şi de realizarea unor postere tematice care au la bază observaţiile copiilor şi reacţiile lor faţa de ceea ce se întâmplă în lume şi în viaţa lor.  (We like / We don’t like). Toate activităţile proiectului sunt reunite periodic în newsletter-e postate pe site-ul şcolii şi pe portalul eTwinning.

Proiectul „Children’s eyes, children’s hearts / Ochi de copii, inimi de copiise adresează elevilor din clasele I-VI şi este coordonat de înv. Mariana Negrilă. Proiectul urmăreşte formarea elevilor pentru a deveni cetăţeni activi, care să conştientizeze ce drepturi şi responsabilități le revin, să observe lumea în care trăiesc şi să identifice lucrurile corecte şi pe cele greşite din jurul lor, iar prin cooperarea cu colegii lor din școlile partenere, elevii noştri vor fi determinaţi să devină conștienți şi de problemele copiilor din alte țări europene.

Comments are closed.