Un nou proiect Comenius la Şcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa

P1020149 xŞcoala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanţa derulează un nou proiect Comenius, „Children’s eyes, children’s hearts / Ochi de copii, inimi de copii(13-PM-539-CT-PL), în perioada anilor şcolari 2013-2014 şi 2014-2015 cu sprijinul financiar primit în cadrul Programului Sectorial Comenius al Programului „Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii”.

logo 2Proiectul reuneşte unităţi şcolare din şapte ţări – Polonia, Turcia, Spania, Italia, Grecia, Portugalia şi România – şi se adresează elevilor din clasele I-VI. Echipa şcolii implicată în acest nou proiect Comenius numără 16 cadre didactice coordonate de prof. înv. primar Mariana Negrilă.

Partenerii locali ai proiectului sunt: Romanian Handmade Asociation, APP Procivitas,  ONG Mare Nostrum şi Asociaţia pentru Resurse Culturale.

Proiectul urmăreşte formarea elevilor pentru a deveni cetăţeni activi, care să conştientizeze ce  drepturi şi responsabilități le revin, să observe lumea în care trăiesc şi să identifice lucrurile corecte şi pe cele greşite din jurul lor.

 „Ochi de copii, inimi de copii” doreşte să-i conducă pe elevii noștri prin trei nivele de participare: eu și școala mea, eu și orașul meu, eu și lumea mea. Elevii vor decide ce se poate schimba în școala lor. Ei vor avea şansa de a lua parte la dezbateri cu reprezentanții autorităţilor locale pentru a afla ceea ce fac acestea pentru a rezolva unele probleme precum protecția mediului sau de ajutor social. Prin cooperarea cu colegii lor din școlile partenere, elevii noştri vor fi determinaţi să devină conștienți de problemele copiilor din alte țări europene. Ei vor arăta ceea ce îi face fericiţi și trişti, dar, de asemenea, ceea ce le place și nu le place despre lume. Vom coopera cu ONG-urile care lucrează pentru copiii din alte continente pentru a afla ce măsuri sunt luate pentru a schimba situația.

Elevii vor învăța de-a lungul proiectului să folosească unele instrumente Web 2.0 pentru a comunica, a realiza în colaborare produse finale prevăzute în proiect, a scrie rapoarte, a pregăti prezentări etc. Limba de comunicare a proiectului este limba engleză,  iar activitățile multiple programate în cei doi ani de proiect oferă elevilor noştri şansa de a-şi perfecţiona aptitudinile şi de a-şi îmbunătăţii abilitățile.

Proiectul sprijină dezvoltarea celor opt competențe-cheie urmând să fie integrat în curriculum şcolar. El presupune şi cooptarea comunităţii locale şi şcolare, a părinţilor şi a ONG-urilor, a autorităţilor locale şi a altor parteneri.

Toate rezultatele acestui nou proiect Comenius vor fi diseminate la nivel local şi  global.

Menţionăm că primul proiect Comenius al şcolii „Healthy minds, healthy body, healthy friendship / Minte sănătoasă, corp sănătos, prietenie frumoasă” s-a derulat în perioada 2008-2010 tot sub coordonarea prof. înv. primar Mariana Negrilă și a primit certificare europeană pe portalul eTwinning cât și recunoaștere națională la Concursul „Made for Europe”.

Comments are closed.