Ziua Şcolii – 8 noiembrie 2014

flori pentru noiChiar dacă, la răscrucea veacurilor XVI-XVIII, marele voievod şi domn Mihai Viteazul, respectat de întreaga Europă şi temut de Imperiul Otoman, nu a inclus în planurile sale ţinuturile Dobrogei, ne facem astăzi o datorie de onoare să-l omagiem la Constanța.

 Acest nume răspunde unei generoase evoluţii a Şcolii Gimnaziale nr. 29 Constanţa, dar în acelaşi timp obligă generaţiile viitoare de profesori şi elevi la menţinerea poziţiei noastre în rândul celor mai bune şcoli din oraş.

De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, 8 noiembrie, găsim răgaz să ne bucurăm de reuşitele noastre, să analizăm obstacolele întâlinite şi să ne propunem noi obiective ambiţioase.

 A mai trecut un an în care elevii noştri, îndrumaţi cu devotament şi competenţă de către profesorii şcolii, au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele şcolare de la nivel gimnazial.

 Este timpul să ne mândrim cu rezultatele noastre!

  •  La limba română –57 premii şi 17 menţiuni. Ne mândrim cu rezultatul obţinut de eleva Avram Nicoleta 6B calificată la etapa naţională, îndrumată de doamna prof. Carmen Guguş.
  •  La matematică am obţinut:13 premii şi 17 menţiuni. Astăzi ne mândrim cu 2 elevii de la clasa 5B admişi la Centrul Judeţean de Excelenţă la Matematică – Andrei Bărăitaru şi Gherghişan Andrei, dar şi cu doamna Bileca Alina care este profesor în cadrul aceluiaşi Centru de Excelenţă.
  •  La limba engleză: 5 premii  şi 3 menţiuni.
  •  La limba germană: 2 premii  şi 6 menţiuni. Ne bucură faptul că din acest an şcolar Şcoala noastră va putea organiza examenul pentru obţinerea diplomei de limba germană (DSD I – Sprachdiplom 1) la nivelul treptei I care atestă atingerea nivelului B1. Suntem prima şcoală gimnazială care a obţinut această recunoaștere din partea Germaniei şi-i mulțumim doamnei prof. Alina Preda.
  •  La olimpiada de fizică am obţinut 3 premii şi 6 menţiuni. Totodată în cadrul concursului de fizică şi tehnologii „Ştefan Procopiu” au obţinut la etapa naţională „Diploma Copernic” elevii Balint Robert, Fotu Tudor, Pavel Sergiu, Vîlcan Ioana, toţi de la clasa 7A,  sub îndrumarea doamnei profesoare Mariela Mincu.
  •  La chimie: 2 premii  şi o menţiune
  •  La biologie: 3 premii  şi 2 menţiuni
  •  La istorie: 2 premii  şi o calificare la etapa naţională a elevei Costin Claudia, îndrumată de doamna prof. Mirela Roşioru
  •  La geografie: 4 premii  şi 4 menţiuni. Felicităm pe colegii noştri: Nelu Cărăuşu 7B şi Vulpe Andrei 7A care au obţinut premii la etapa naţională a concursului de geografie „TERRA” sub îndrumarea doamnei profesoare Andreea Manole.
  •  La religie: 5 premii şi 6 menţiuni.
  •  La concursurile de profil pentru educaţie plastică am obţinut – 4 premii.
  •  La educaţie tehnologică: 1 premiu şi 2 menţiuni însoţite de o calificare la etapa naţională a elevei Miruna Caba 6A sub îndrumarea doamnei profesoare Daniela Iambor.
  •  La olimpiada sportului şcolar echipele de baschet băieţi şi de fete au obţinut locul I respectiv II. Echipa de băieţi s-a calificat la faza zonală. Felicităm echipa: Bercea Andrei, Stan Radu, Ionescu Ştefan, Ursu Sergiu, Bălan Andreas, Dragnea Daniel, Rareş Marin, Borş Alexandru, Andrieşi Rareş – îndrumaţi de doamnele prof. Daniela Badea, prof. Andreea Rapotan. 
  •  Anul şcolar trecut am avut două trupe de teatru: „Caţavencii” şi „Medieville” care au participat la 4 concursuri şi festivaluri întorcându-se cu tot atâta premii. Felicităm elevii Buciuneanu Otilia, Giurgea Andrei, Lumezeanu Cristina, Zavelea Tiberius, Ichim Alina, Geani Maria, Satnoianu Olga, Vidru Beatrice, Siniuc Robert, Ciolache Andreea, Butcaru Alexandra  şi Fuduli Teodora îndrumaţi de doamna  prof. Camelia Cantaragiu. În egală măsură felicităm şi elevii Capalb Albert, Rădulescu Radu, Ivanciu Alexandru, Simion Andrei, Stan Mihnea, Costache Sabina şi Mihai Robert îndrumaţi de doamna prof. Carmen Guguş.

În ceea ce priveşte rezultatele obţinute de elevii noştri de la nivel primar ne mândruim cu mult mai numeroasele premii obţinute la concursurile specifice:

  • Concursul judeţean de matematică 38++
  • Concursul naţional COMPER – limba română şi matematică
  • Concursul naţional NOMINA
  • Concursul „natura inspiră şi dăruieşte” CAEN
  • Concursul „Marea … marea”(CAER
  •  Concursul ,,Ion Creangă – cel mai frumos mărțișor” CAERI
  • Concursul judeţean „Tradiţii renăscute” CAEJ
  • Concurs județean desen ,,Educația pentru sănătate”, CAEJ
  • Concurs județean desen-Pământul-sunet și imagini, CAEJ
  • Concurs județean de desene ,,Primăvara în culoare”- CAER

   …iar  revista şcolii „Delfinii” a obţinut pentru prima dată premiul I la faza judeţeană şi s-a calificat la faza naţională a concursului de profil.

 Felicităm pe toţi elevii pentru rezultatele obţinute!

Mulţumim profesorilor pentru devotamentul lor.

 Apreciem implicarea părinţilor şi bunicilor în viaţa şcolii.

 La mulţi ani! Dragă Şcoală!!

La mulţi ani, tuturor!

 Echipa Şcolii

 

 

 

Comments are closed.