„Nu fii o victimă! Poţi face o schimbare! Există o speranţă! Cere ajutor! Poţi fi respectat! Fă-ţi o echipă! Este o oază de siguranță! Comunicarea este succesul unei prietenii! #STOPBULLYING, este mesajul elevilor şcolii noastre. Acesta a fost promovat în cadrul concursului naţional „Fără ură, cu toleranţă”, iniţiat de organizaţia „Salvaţi Copiii!”, în cadrul programelor educaţionale „Drepturile Copilului” şi „Ora de Net”, susţinute de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Aflat la a şaptea ediţie, concursul derulat cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranței pe Internet 2017 abordează anual teme diferite. Tematica anului 2017 – „Fără ură, cu toleranţă” – se încadrează în mişcarea globală de combatere a discursului instigator la ură „No hate speech movement”. Această direcţie vine ca urmare a îngrijorării cu privire la intensificarea discursului la ură (DIU) faţă de grupuri vulnerabile din societate, mai ales în mediul online.